articol scris de Iulian Anghel (Prosport)" … Când Dumnezeu mi l-a luat pe tata aveam un an şi şapte luni. Mi-a dat viaţă, a aşteptat să fac primii paşi apoi a plecat. Viaţa lui e pentru mine o poveste, pentru că am auzit-o doar spusă de alţii. Aş minţi să spun că mi-l amintesc pe tata Mişi, aşa cum era el când mă ţinea în braţe. Abia pe la patru ani am întrebat-o pe mama de ce nu vine acasă, iar ea mi-a răspuns suspi
nând: „Dominique, tata joacă acum cu îngerii în cer”. E secvenţa care mă face să tresar şi acum, voi simţi asta toată viaţa.
Timpul a trecut iar golul din familia mea s-a umplut. Cel puţin aşa l-am perceput eu, copil fiind. Tot Dumnezeu mi-a dat o familie bună. O mamă care a făcut totul pentru mine, e zâna mea, muza mea, şi un tată, îi pot spune aşa după 13 ani, care m-a făcut să nu simt lipsa părintelui natural. A fost şi el fotbalist, tot la Corvinul, iar când tata Mişi a plecat la Dinamo i-a dat lui tata Luci banderola de căpitan a hunedorenilor. „De acum ai tu grijă de echipă”, i-a spus Klein lui Tetileanu, fără să ştie că urmaşului său îi va fi sortit să aibă grijă şi de familia lui.
Sunt fericită că am doi taţi, Mişi, care are grijă de mine din ceruri, şi Luci, care mă ţine aici pe pământ. Între timp am aflat cine a fost Michael Klein şi sunt mândră că îi port numele. Sunt mândră şi că am moştenit ambiţia lui, puterea, omenia şi dorinţa lui de a reuşi. Mama îmi spune adesea că semăn leit cu el şi o bucură asta, pentru că tata ar fi mutat munţii din loc pentru a-i face pe alţii să zâmbească. Aşa aş vrea şi eu, ca acolo sus unde este şi de unde veghează pentru noi, el să zâmbească azi. 
Tată Mişi, suntem bine, eu, mama, Luci, Nelu (n.r. Andone), Ionuţ Lupescu, domnul Lucescu, şi toţi cei care te iubim şi nu te vom uita niciodată.
Am şi eu un vis. Pe 20 iunie împlinesc 18 ani şi vreau ca pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara să pot organiza un meci în memoria tatălui meu. Generaţia de Aur versus o selecţionată Dinamo-Corvinul, de pe vremea lui. Dacă vor şi alţii să vină sunt bineveniţi.
Vom face şi o licitaţie cu tricouri, iar banii îi donăm unor copii cu probleme. Ar fi cel mai frumos majorat pentru mine. Vă mulţumesc! "
2 februarie 2009 Dominique Michaela Klein,
fiica lui Michael Klein
"La înmormântarea lui Klein a fost toată Hunedoara. Aveam 15 ani şi am plâns în hohote minute în şir. A fost un mare om şi un fotbalist de excepţie" - Bogdan Lobonţ, portar Dinamo
„Când mă gândesc la Mişa, chiar şi înfrângerile mi se par amintiri frumoase. Nu cred că se va mai naşte vreodată un asemenea luptător" - Mircea Rednic, fost coechipier
Vreau ca rândurile astea sa însemne într-adevăr ceva pentru noi, suporterii alb-roşii. Atit Misa Klein cit si Cătălin Hîldan, vă spun drept, că ei n-au vrut să moara pe teren. N-au vrut să se ridice peste frunţile noastre, "fantome semeţe pe un steag ". Au vrut poate puţină linişte. Zbuciumul ăsta plin de ură, din fotbalul romanesc, ce parca nu se mai termină, nu se potriveşte deloc cu amintirea celor doi. Şi cel mai rău e că nimeni nu învaţă nimic, niciodată. Nici din viaţă. Si cu atât mai puţin din moarte.
Ei erau unii de-ai noştri. Dintre noi. Ce si-ar fi dorit, poate, să fie uitaţi încetişor, într-un colţ de tribună. Doi suporteri, printre atitia alţii. N-au vrut să fie eroi. Dar n-au avut timp să le fie teamă… Sunt trist. Si sărac, in aceste momente… M-am uitat in portofel si este gol. M-am uitat in buzunar si am găsit doar câteva monede. M-am uitat in inima si v-am regăsit pe voi, Misa si Catalin. Amintirile mele. Eroii mei. Abia atunci am realizat cat de bogat sunt ...
Aurelian (Dinamomania.ro)
LASA SI TU UN COMENTARIU SAU UN GAND PENTRU MISA KLEIN AICI !
0 Response to "In memoria lui Misa Klein"